ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul Nicu Popescu: „Am adus mulțumiri Cehiei pentru sprijinirea puternică a agendei de reforme a noului Guvern”

15:29 | 10.09.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Cehe, Jakub Kulhánek, aflat în vizită la Chișinău la invitația omologului moldovean, comunică MOLDPRES.

Biroul de presă al MAEIE a relatat agenției că în cadrul întrevederii, oficialii au discutat principalele domenii de cooperare moldo-cehă, precum și perspectivele dezvoltării în continuare a unei colaborări avantajoase între Moldova și Cehia. 

„Am adus mulțumiri Republicii Cehe pentru sprijinul exprimat pentru agenda de reforme a noului Guvern. Am menționat în acest sens că apreciem faptul că șefii ambelor diplomații, ai Franței și Cehiei, țări care vor deține Președinția rotativă a Uniunii Europene în anul 2022, au vizitat deja țara noastră și au exprimat susținere pentru accelerarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”, a declarat șeful diplomației moldovene. 

Vicepremierul Nicu Popescu a apreciat, în context, sprijinul consecvent al Cehiei pentru implementarea proiectelor în domeniul fortificării rezilienței în țările Parteneriatul Estic, inclusiv Moldova. 

Oficialii și-au propus să intensifice relațiile economice și comerciale cu Republica Cehă. În context, miniștrii de Externe au convenit desfășurarea celei de-a 5-a ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe pentru cooperarea economică până la sfârșitul acestui an, la Chișinău. 

„Am salutat faptul că Cehia este pe locul 3 printre statele membre ale UE privind exporturile noastre vitivinicole și am exprimat gratitudine guvernului ceh pentru sprijinul substanțial acordat în combaterea pandemiei de COVID-19”, a spus ministrul Nicu Popescu. 

Totodată, diplomatul moldovean a apreciat diversitatea regională a proiectelor cehe în derulare, un exemplu în acest sens fiind construcția stației de epurare din orașul Briceni, în valoare de 2,5 milioane de euro. 

De asemenea, diplomații au convenit asupra consolidării dialogului politic prin efectuarea, până la finele acestui an, a unei vizite la nivel înalt în Republica Cehă.

Foto: MAEIE

img21006644

img21006644

img21006644

img21006644

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!