ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

21:15 | 13.09.2021 Categorie: Comunicate

Viceprim-ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a avut o întrevedere cu ambasadorul Ungariei, Sándor Szabó

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, l-a primit în vizită pe Sándor Szabó, ambasadorul Ungariei la Chișinău. Agenda întrevederii a inclus subiecte referitoare la parteneriatul moldo-ungar și perspectivele de dezvoltare a acestuia.

Oficialii au trecut în revistă acțiunile și angajamentele în domeniile de interes comun menite să dezvolte cooperarea sectorială a Republicii Moldova cu Ungaria. În acest sens, ministrul Andrei Spînu a înaintat solicitarea examinării posibilității emiterii a 500 de permise suplimentare universale neimpozabile, valabile pentru transportul bilateral și de tranzit, care vor acoperi necesitățile transportatorilor moldoveni pentru anul 2021, ținând seama de intensificarea cooperării între operatorii de transport din ambele țări.

Șeful misiunii diplomatice ungare, Excelența Sa, Sándor Szabó, a reiterat sprijinul în activitățile ministerului și a asigurat deschiderea țării sale de a intensifica colaborarea pentru dezvoltarea domeniilor de interes comun.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!