ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Ursula von der Leyen a declarat că UE nu va mai repeta greșeala făcută după ultima criză financiară

18:51 | 15.09.2021 Categorie: Externe

Strasbourg, 15 sep. /MOLDPRES/. Ursula von der Leyen a declarat că Uniunea Europeană "nu va repeta greşeala" făcută după ultima criză financiară, când Europa a considerat prea devreme că a ieşit din impas şi a plătit preţul pentru acest lucru, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

''De data aceasta, ne aşteptăm ca 19 ţări să revină la nivelul de dinainte de pandemie anul acesta, iar restul - anul viitor. Nivelul creşterii economice în zona euro l-a depăşit atât pe cel din SUA, cât şi pe cel din China în ultimul trimestru'', a spus von der Leyen în timpul discursului său anual privind starea Uniunii în faţa deputaţilor europeni, la Strasbourg.

Prin programul NextGenerationEU, blocul va investi atât în redresarea pe termen scurt, cât şi în prosperitatea pe termen lung.

''Vom aborda aspectele structurale ale economiei noastre: de la reformele pieţei forţei de muncă din Spania la reformele sistemelor de pensii din Slovenia sau la reforma fiscală din Austria. Vom investi mai mult ca oricând în tehnologia 5G şi în fibră. Dar şi mai importante sunt investiţiile în competenţele digitale. Această sarcină are nevoie de atenţia liderilor şi de un dialog structurat la nivel înalt''.

În următoarele săptămâni Comisia Europeană va relansa dezbaterea privind revizuirea guvernanţei economice. Obiectivul este să se ajungă la un consens cu privire la calea de urmat cu suficient timp înainte de 2023, când Bruxelles-ul prevede relansarea Pactului de stabilitate, dezactivat temporar la începutul crizei sanitare şi care limitează deficitele publice la 3% şi datoria la 60% din Produsul Intern Brut (PIB).

Restricțiile legate de pandemie, combinate cu cheltuielile guvernamentale pentru protejarea întreprinderilor şi a locurilor de muncă, au dus la deficite mari. Rata datoriei publice a celor 19 ţări care împart moneda unică a atins pentru prima dată pragul simbolic de 100% din PIB în 2020, faţă de 86% în 2019.

Comprimarea economiei a fost resimțită mult mai puternic de ţările în sud, cele mai îndatorate, care trăiesc mai mult din serviciile legate de turism, primele victime ale restricţiilor sanitare. Rata datoriei Greciei a crescut la peste 200% din PIB, cea a Italiei se apropie de 160%, în timp ce Spania şi Franţa se situează la aproximativ 120%.

Foto: EPA

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!