ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al OCEMN

12:50 | 16.09.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 sep. /MOLDPRES/. Șeful diplomației moldovene Nicu Popescu a purtat o conversație telefonică cu secretarul general al Secretariatului Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), Lazăr Comănescu, informează MOLDPRES.

Biroul de presă al MAEIE a relatat agenției că în cadrul discuției, viceprim-ministrul Nicu Popescu a menționat că alegerea în luna martie curent a ambasadorului Lazăr Comănescu la conducerea Secretariatului OCEMN reconfirmă contribuția și expertiza României pe dimensiunea cooperării regionale la Marea Neagră, precum și calitățile profesionale ale diplomatului român. 

„Republica Moldova va depune eforturi susținute pentru o participare mai activă la inițiativele și grupurile de lucru, în special în domeniile prioritare precum transportul, turismul, economia, energia, educația și combaterea crimelor”, a declarat ministrul de Externe Nicu Popescu.

Foto: MAEIE

img21006800

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!