ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului

12:36 | 17.09.2021 Categorie: Comunicate

Petru Frunze, vicepreședintele Comisiei administrație publică, participă la Adunarea generală a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova

Chişinău, 17 sep. /MOLDPRES/. Deputatul Petru Frunze, vicepreședintele Comisiei administrație publică, participă la sesiunea solemnă a  Adunării generale a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova, cu genericul ,,Împreună în Uniunea Europeană”. Evenimentul se desfășoară în perioada 16-19 septembrie, la Sibiu, România, organizat de Asociația Comunelor din Romania și Congresul Autorităților Locale din Moldova.

Deputatul Petru Frunze participă la invitația Președintelui Asociației comunelor din România, Emil Drăghici – Primarul comunei Vulcana-Bai, Județul Dâmbovița și a Președintelui Congresului autorităților locale din Republica Moldova, Tatiana Badan – Primarul satului Selemet, raionul Cimișlia.

În cadrul sesiunii vor fi discutate posibilitățile de avansare în domeniul administrației publice locale. De asemenea, oficialii vor face un schimb de experiență în acest domeniu, precum și vor trece în revistă modalitățile de promovare reciprocă a drepturilor și intereselor autorităților locale în cadrul instituțiilor europene.

Prima ședință a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova a avut loc în anul 2013, la Chișinău. Acordul dintre cele două asociații presupune schimb de experiență între primăriile din ambele țări, promovarea descentralizării, consolidarea autonomiei locale și dezvoltarea unor proiecte comune.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!