ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procuratura vine cu o nouă inițiativă de modificare a legislației

12:10 | 20.09.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 20 sep. /MOLDPRES/. Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce propune ca acțiunea de conducere a automobilului în stare de ebrietate, fără urmări grave pentru viața sau sănătatea persoanei, să fie trecută din categoria infracțiunilor penale în cea a contravențiilor, pentru care să fie prevăzută o pedeapsă mai dură, comunică MOLDPRES.

În cadrul unui briefing, șeful de la PG a menționat că inițiativa cu care intervine Procuratura Generală este amplă și are scopul de a eficientiza combaterea acestui flagel.

„În primul rând, aceasta permite economisirea a zeci de milioane de lei din bugetul de stat, are drept obiectiv adiacent eliminarea corupției și ceea ce este cel mai important, face pedeapsa efectivă. Și anume, venim cu inițiativa ca în decurs de 30 de zile de la comiterea abaterii, cei prinși băuți sau drogați la volan să-și primească pedepsele binemeritate. În concret, propunem ca acțiunea de conducere a automobilului în stare de ebrietate, fără urmări grave pentru viața sau sănătatea persoanei, să fie trecută din categoria infracțiunilor penale în cea a contravențiilor, pentru care să fie prevăzută o pedeapsă mai dură”, a opinat Stoianoglo.

El a precizat că pentru realizarea durabilă a acestei reforme conceptuale, este necesară adoptarea unor decizii colaterale, și anume, instituirea interdicției opririi nejustificate a vehiculului de către agentul de circulație.

„Oprirea va fi admisă doar în cazul încălcării vădite a regulilor de circulație rutieră, fapt ce va permite asigurarea, în deplină măsură, a prezumției nevinovăției și a altor drepturi constituționale. Factorul corupției este foarte ridicat în cazurile opririi nejustificate a automobilelor, iar de altă parte, nu influențează în niciun fel securitatea la trafic”, a adăugat Stoianoglo.

Procurorul a specificat că este necesară și racordarea pragului minim de alcoolemie la standardele internaționale și regionale, pentru care conducătorul auto poate fi tras la răspundere, și a reiterat că instituția pe care o conduce se pronunță împotriva majorării  și agravarea răspunderii pentru acest tip de abatere.

Stoianoglo a spus că, în cursul acestei săptămâni, Procuratura Generală va înainta această inițiativă Guvernului pentru inițierea procedurilor corespunzătoare de legiferare.

img21006884

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!