ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Data Adunării Generale a Judecătorilor a fost modificată

11:31 | 21.09.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 21 sep. /MOLDPRES/. Adunarea Generală a Judecătorilor se va desfășura la 3 decembrie curent. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, comunică MOLDPRES.

Potrivit deciziei CSM, Adunarea care era planificată pentru data de 1 octombrie a fost transferată pentru ziua de 3 decembrie.

„Se stabilește proiectul agendei ședinței Adunării Generale a Judecătorilor din 3 decembrie 2021. Se stabilește alegerea a șase membri permanenți și doi membri supleanți ai CSM, din rândul Curții Supreme de Justiție – 1, Curților de Apel – 1, din rândul Judecătoriilor – 4. Alegerea a patru membri în Colegiul pentru selecția și cariera judecătorului – 2 judecători reprezentând CSJ, 1 – Curțile de Apel și 1 – Judecătoriile. Alegerea a trei membri de evaluare a performanțelor judecătorilor, din rândul CSJ – 1, Curțile de Apel – 1 și 1 reprezentând Judecătoriile. Alegerea a trei membri supleanți ai Colegiului disciplinar – 1 din rândul Judecătoriilor și doi reprezentând CSJ”, a spus președintele CSM, Dorel Musteață.

Anterior, 21 de judecători au depus cereri de participare la concursul pentru funcția de membru permanent în Consiliul Superior al Magistraturii.

img21006913

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!