ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Criza submarinelor: ''Consultări deschise ar fi permis evitarea'' crizei, susţin Macron şi Biden

08:18 | 23.09.2021 Categorie: Externe

Paris, 23 sep. /MOLDPRES/. Emmanuel Macron şi Joe Biden au convenit în cadrul unui apel telefonic de miercuri că efectuarea de ''consultări deschise între aliaţi'' ar fi ''permis evitarea'' crizei submarinelor australiene, potrivit unui comunicat comun al Palatului Elysee şi al Casei Albe, relatează AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.

"Consultări deschise între aliaţi asupra chestiunilor de interes strategic pentru Franţa şi partenerii europeni ar fi permis evitarea acestei situaţii. Preşedintele Biden şi-a exprimat angajamentul de durată pe această temă", precizează comunicatul.

În consecinţă, cei doi şefi de stat, american şi francez, care se vor întâlni "în Europa la sfârşitul lunii octombrie", "au decis să lanseze un proces de consultări aprofundate vizând instituirea unor condiţii care să garanteze încrederea şi să propună măsuri concrete pentru atingerea obiectivelor comune".

În acest context de aplanare a tensiunilor, ambasadorul francez în SUA, Philippe Etienne, va reveni la Washington "săptămâna viitoare", a decis Emmanuel Macron.

Parisul a anunţat vineri rechemarea ambasadorilor în SUA şi în Australia, o decizie fără precedent faţă de doi aliaţi istorici, după torpilarea unui mega-contract pentru submarine franceze încheiat cu Canberra.

În plus, Joe Biden a afimat că este "necesar ca apărarea europeană să fie mai puternică şi mai performantă" pentru a contribui la securitatea transatlantică şi a completa "rolul NATO".

SUA "reafirmă că angajamentul Franţei şi al Uniunii Europene în regiunea indo-pacific are o importanţă strategică", adaugă comunicatul publicat la şase zile de la declanşarea celei mai grave crize diplomatice între Statele Unite şi Franţa de la dezacordul Parisului pentru războiul din Irak din 2003. 

img21006982

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!