ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova este interesată de experiența Sloveniei în procesul de avansare a parcursului european

16:58 | 23.09.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. În marja celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU de la New York, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a discutat cu ministrul de Externe sloven, Anže Logar, relatează MOLDPRES.

Biroul pentru presă al MAEIE a comunicat agenției că oficialii au efectuat o trecere în revistă a subiectelor pe agenda bilaterală și au trasat obiectivele imediate pe dimensiunea integrării europene, în contextul în care Slovenia deține în prezent Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. 

„Am reiterat interesul țării noastre pentru preluarea experienței Sloveniei în procesul de avansare a parcursului european, inclusiv prin organizarea schimburilor de bune practici prin intermediul Centrului pentru perspectivă Europeană din Slovenia. Totodată, am convenit încheierea unui acord cu Academia diplomatică de la Ljubljana, avansarea discuțiilor pentru liberalizarea prețurilor la roaming și negocierea unui acord privind conversiunea permiselor de conducere”, a spus ministrul de Externe Nicu Popescu. 

Șefii celor două diplomații au realizat un schimb de păreri consistent pe teme de securitate, cooperare regională în marja structurilor internaționale, ceea ce a oferit posibilitatea de a sincroniza pozițiile diplomațiilor ambelor state pe teme de actualitate.

Foto: MAE al Sloveniei

img21007012

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!