ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu administratorul PNUD

19:51 | 23.09.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a discutat la New York cu Achim Steiner, administratorul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, comunică MOLDPRES.

Șeful diplomației moldovene a apreciat sprijinul important oferit de Oficiul de țară PNUD pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și redresarea socio-economică a Republicii Moldova în contextul pandemiei de COVID-19, a relatat agenției Biroul de presă al MAEIE.

„Am menționat domeniile majore de cooperare în care mizăm pe asistența și expertiza PNUD: schimbările climatice, digitalizarea și inovațiile, protecția mediului ambiant, managementul durabil al resurselor naturale, combaterea corupției și edificarea statului de drept”, a spus vicepremierul Nicu Popescu. 

De asemenea, diplomații au convenit amplificarea acțiunilor comune pentru a realiza obiectivele de dezvoltare propuse și a asigura condiții de trai mai bune pentru cetățenii Republicii Moldova. 

Foto: PNUD/New York

img21007027

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!