ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În școlile americane unde nu se poartă mască este atestată o explozie de cazuri Covid-19

16:58 | 25.09.2021 Categorie: Externe

Washington, 25 sep. /MOLDPRES/. Centrul pentru controlul și prevenirea pandemiei de Covid-19 din Statele Unite ale Americii a declarat că școlile care n-au introdus purtarea obligatorie a măștii la cursuri se confruntă cu o explozie de cazuri Covid-19, relatează MOLDPRES cu referire la Interfax.

Investigații recente întreprinse de savanți demonstrează că în instituțiile de învățământ unde n-a fost introdusă purtarea obligatorie a măștilor se înregistrează cifre de îmbolnăviri mult mai mari decât în cele care respectă normele de protecție. În majoritatea statelor americane, unde nu s-au purtat în școli măștile, numărul îmbolnăvirilor este dublu în raport cu media pe țară. În statul Arizona, care n-a respectat restricțiile în scoli, media este mai mare de 3,5 ori.

Savanții americani au avertizat public că purtarea măștilor și vaccinarea sunt două elemente cheie ale prevenirii infecțiilor de Covid-19.

SUA se află în cel de-al patrulea val al pandemiei marcat puternic de varianta Delta și înregistrează zilnic un număr mare de îmbolnăviri și decese.

img21007068

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!