ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

09:47 | 26.09.2021 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore (25-26 septembrie 2021)

Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 30 505 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 15 049 traversări persoane, dintre care 7 438 treceri la frontiera moldo-română, 3 239 treceri la frontiera cu Ucraina și 4 372 treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 4 372 traversări persoane;
PTF Leușeni - 2 876 traversări persoane;
PTF Sculeni – 1 924 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați - 1 318 traversări persoane;
PTF Otaci – 721 traversări persoane.

Pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- 12 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere a frontierei;
- doi cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- patru încălcări privind folosirea vinietei și exploatarea vehiculelor;
- patru persoane identificate cu consemn național;
- trei teste PCR Covid-19 falsificate;
- 65 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art. 76' al CC al RM).

În punctele de trecere a frontierei au fost supuse screeningului 30 505 persoane și completate 1 165 fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 156 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

NOTĂ: Poliția de Frontieră în continuare activează la capacitate în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei de stat, dar și se respectă măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!