ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un film românesc a câştigat trofeul principal la Festivalul Internaţional de la San Sebastian

09:55 | 26.09.2021 Categorie: Externe

San Sebastian, 26 sep. /MOLDPRES/. Pelicula românească Blue Moon ("Crai nou") a câştigat sâmbătă trofeul Concha de Oro (Scoica de Aur), premiul pentru cel mai bun film, la cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian din Spania, informează AFP, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

Blue Moon, care reprezintă debutul regizoral al actriţei Alina Grigore, a fost premiat de un juriu prezidat de Dea Kulumbegashvili, care anul trecut a câştigat trofeul la San Sebastian tot pentru un film de debut.

Potrivit juriului, regizoarei române i-a fost decernat acest premiu pentru angajamentul său faţă de limbajul cinematografic şi pentru curajul cu care a abordat propria povestire.

Pelicula, care îi are în distribuţie pe Ioana Chiţu, Mircea Postelnicu, Mircea Silaghi şi Vlad Ivanov, urmăreşte evoluţia psihologică a unei tinere din mediul rural care doreşte să scape dintr-un anturaj violent şi masculin.

Ioana Chiţu o interpretează pe Irina, o tânără de 22 ani, mezina unei familii disfuncţionale, care, cu un tată absent şi o mamă bolnavă, este dominată de unchiul şi mătuşa ei care se opun celui mare vis al fetei: acela de a studia la Bucureşti.

Agresivitatea şi haosul converg în relaţiile acestei familii, pentru care Alina Grigore, care a semnat şi scenariul, s-a inspirat din realitatea satului în care a crescut şi unde a vorbit cu numeroşi tineri. Povestea uneia dintre fete a atras-o şi a folosit-o ca "fir emoţional" al scenariului.

Actriţa, născută în 1984, a povestit că, dintre fetele care au părăsit satul, ea a fost singura care a plecat pentru a studia la facultate. "Situaţia a rămas la fel, fetele sunt nevoite să plece şi există manipulare pentru a fi obligate să se căsătorească, să plece la muncă în străinătate şi să facă copii", a declarat regizoarea.

Alina Grigore a dezvoltat minuţios scenariul cu ajutorul actorilor, astfel încât fiecare dintre ei să înţeleagă "menirea" personajului pe care îl interpretează, un mod foarte "conştiincios" de lucru, confirmat de protagonişti.

Atât Ioana Chiţu cât şi Mircea Postelnicu şi-au pregătit personajele trăind în mediul rural. "Acolo am înţeles ritmul de viaţă al oamenilor. A trăi acolo îţi imprimă un anumit mod de a te mişca şi de a face lucrurile", a spus Mircea Postelnicu, potrivit EFE.

Este pentru prima dată în istoria Festivalului din Spania când o producţie românească primeşte marele trofeu. 

Foto: Donostia Zinemaldia - Festival de San Sebastian/Twitter

img21007073

img21007073

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!