ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Transportatorii britanici avertizează Guvernul că vizele temporare nu vor soluționa criza de şoferi

07:37 | 27.09.2021 Categorie: Externe

Londra, 27 sep. /MOLDPRES/. Decizia Guvernului britanic de a emite 5.000 de vize temporare pentru şoferii de camion din străinătate este doar o soluţie pe termen scurt şi nu va rezolva deficitul acut de şoferi de camion, care riscă să perturbe activitatea comercianţilor înainte de Crăciun, au avertizat sâmbătă organizaţiile profesionale, informează MOLDPRES cu referire la Reuters și Agerpres.

Pentru a doua zi consecutiv, sâmbătă s-au format cozi lungi la benzinăriile din Marea Britanie, iar unii automobilişti au aşteptat câteva ore pentru a face plinul, în condiţiile în care companiile petroliere se confruntă cu un deficit de şoferi de camion care să conducă cisternele de la rafinării la benzinării. Din cauza acestei probleme, unii distribuitori de carburanţi au fost nevoiţi să îşi raţionalizeze livrările, iar alţii au închis o parte din benzinării.

Problemele cu aprovizionarea cu carburant vin după ce industria de retail a lansat mai multe avertismente că criza de şoferi riscă să devină o problemă majoră înaintea sezonului aglomerat de sfârşit de an.

Asociaţia transportatorilor rutieri din Marea Britanie (RHA) susţine că ţara are un deficit de 100.000 de şoferi de camion, ca rezultat al faptului că unii şoferi au părăsit această industrie, al Brexitului şi al pandemiei de coronavirus care a oprit pregătirea şi testarea de noi şoferi timp de aproximativ un an.

Conform planurilor anunţate sâmbătă de Executivul de la Londra, un număr de 5.000 de şoferi de camion de mare tonaj vor putea veni în Marea Britanie pe baza unor vize temporare, valabile pe o perioadă de trei luni, din octombrie până în decembrie, iar alte 5.500 de vize vor fi eliberate pentru muncitorii din sectorul cărnii de pasăre "pentru a evita orice potenţiale presiuni viitoare asupra industriei alimentare".

Această decizie de redeschidere a porţilor pentru imigranţi profesionali contravine liniei promovate de premierul Boris Johnson, al cărui Executiv continuă să insiste că Regatul Unit nu mai depinde de forţa de muncă străină.

În plus, până la 4.000 de persoane vor fi pregătite pentru postul de şoferi de camion, iar scrisori vor fi trimise către aproximativ un milion de persoane din Marea Britanie care au un permis de conducere de camion, în încercarea de a-i convinge să se reîntoarcă în industrie, iar examinatori din cadrul Ministerului Apărării vor fi implicaţi în urgentarea procedurilor de testare.

Guvernul de la Londra susţine că vizele sunt o soluţie temporară, iar cea pe termen lung este angajarea mai multor şoferi britanici care să primească salarii mai mari şi să beneficieze de condiţii de muncă mai bune. "Acţionăm acum, însă industria trebuie să îşi facă şi ea datoria prin continuarea îmbunătăţirii condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor pentru ca firmele să poată păstra noi şoferi", a declarat ministrul britanic al Transporturilor, Grant Shapps.

În replică, Andrew Opie, director de sustenabilitate la British Retail Consortium, care vineri avertiza Guvernul că are doar 10 zile la dispoziţie pentru a rezolva problema crizei de şoferi, a apreciat că măsurile anunţate de Executiv sunt insuficiente. "Limita de 5.000 de vize va face foarte puţin pentru a rezolva deficitul actual. Numai supermarketurile au estimat că vor avea nevoie de cel puţin 15.000 de şoferi de camion pentru ca afacerile lor să poată opera la capacitate maximă înainte de Crăciun", a spus Andrew Opie.

De asemenea, alţi reprezentanţi din sectorul transporturilor au avertizat că şoferii de camion ar putea să nu mai dorească să muncească în Marea Britanie. "Mă aştept ca mulţi şoferi să nu dorească să revină în Marea Britanie, chiar dacă Guvernul de la Londra le permite să facă acest lucru", a spus Marco Digioia, secretarul general de la European Road Haulers Association. 

Foto: EPA

img21007083

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!