ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vladimir Putin își etalează iarăși bărbăția

12:07 | 27.09.2021 Categorie: Externe

Moscova, 27 sep. /MOLDPRES/. Fotografii netradiționale de la odihna preşedintelui rus Vladimir Putin în Siberia continuă să fie utilizate de propagandiștii Kremlinului pentru a consolida imaginea de ”mascul” a șefului statului rus. Această vacanță a intervenit după două săptămâni de izolare ale liderului de la Kremlin, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

Un film de 10 minute îl surprinde pe Putin cum prinde un peşte, traversează un câmp năpădit de buruieni şi scrutează orizonturile fără de sfârșit ale imensităților rusești. În concediu preşedintele a fost însoţit o perioadă şi de ministrul Apărării, Serghei Şoigu.

În cadrul filmului directorul unei rezervaţii naturale îi explică liderului de la Kremlin că în zonă trăiesc vreo 600 de urşi. "Substanţial", răspunde Putin.

În alte imagini, preşedintele în vârstă de 68 de ani, pare impresionat de o turmă de cerbi roşii pe care îi observă în taiga. Dacă ar participa la Jocurile Olimpice nimeni nu i-ar întrece, glumeşte Putin.

Ca apogeu al demonstrației de bărbăție sunt imaginile cu şeful statului care își face un cort pentru a-şi petrece noaptea, în pofida pericolelor imense pe care le ascunde taigaua populată de urși, tigri și alte animale de pradă.

Putin a atras atenţia şi în trecut cu fotografii atent puse la punct din vacanţe, în care de exemplu călăreşte la bustul gol un cal ori arată un peşte uriaş pe care l-ar fi prins personal sau scoate din apa ca gheața a lacului Baikal un coif antic.

Foto: Kremlin/Sputnik/EPA

img21007096

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!