ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Personalul administrativ-gospodăresc din instituțiile medico-sanitare va primi salarii mai mari

14:08 | 01.10.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. De la 1 noiembrie curent, personalul administrativ-gospodăresc din instituțiile medico-sanitare va primi salarii majorate cu 57%. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi, în primă lectură, de către deputați, comunică MOLDPRES.

Potrivit proiectului, muncitorii necalificați vor avea salarii de 3 840 lei. Pentru muncitorii calificați leafa va constitui 5 040 lei, de la 3 240 stabilită anterior.

Pentru specialiștii cu studii superioare încadrați în aceste instituții, salariul va fi majorat de la 5 850 lei la 9 090 lei. De asemenea, se preconizează oferirea unui supliment la salariu pentru personalul antrenat în acordarea asistenței medicale pacienților infectați cu noul tip de Coronavirus.

Conform estimărilor, pentru majorarea salariilor personalului administrativ-gospodăresc din instituțiile medico-sanitare vor fi necesare 45 846,4 mii lei, pentru ultimele două luni ale anului 2021.

Foto: Parlament

img21007260

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!