ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Franţa va susţine proiecte de dezvoltare regională în Republica Moldova

11:11 | 05.10.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 5 oct. /MOLDPRES/. Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) a evaluat funcționalitatea și expertiza Agențiilor de Dezvoltare Regională din Republica Moldova în domeniile relevante pentru susținerea proiectelor de dezvoltare regională. Aceasta se întâmplă în contextul în care AFD a obținut recent mandat de intervenție pentru susținerea programelor în domenii precum reîmpădurirea și irigarea; modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare; interconexiunile electrice și eficiența energetică în clădiri, transmite MOLDPRES. 

Reprezentanții Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, Nord și Centru au avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Franceze pentru Dezvoltare. Părțile au discutat despre experiența agenţiilor  în implementarea proiectelor, despre implicarea acestor instituții în procesul de elaborare a principalelor documente strategice de planificare și programare la nivel național, regional și local.

De asemenea, noilor parteneri de cooperare ai Republicii Moldova le-au fost comunicate problemele care există în Regiunile de Dezvoltare ale țării, posibilitățile limitate ale Fondului Național pentru Dezvoltare Regională. Experţii francezi au aflat despre necesitățile de finanțare care ar permite modernizarea infrastructurii de apă și canalizare, îmbunătățirea mediului ambiant și eficientizarea energetică a clădirilor publice, utilizarea surselor alternative de energie și asigurarea condițiilor decente de trai cetățenilor.

De asemenea, părțile au discutat despre dezvoltarea proiectelor de asistență externă în conformitate cu strategia regională a AFD, ce vizează trei domenii prioritare precum: reîmpădurirea și irigarea; modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare; interconexiunile electrice și eficiența energetică în clădiri. 

Obiectivul misiunii de lucru a AFD a constat în consolidarea dialogului cu Agențiile de Dezvoltare Regională și aprofundarea cunoștințelor privind organizarea acestor instituții, atribuțiile de bază și domeniile de intervenție ale acestora. Or, toate acestea au avut drept scop final identificarea proiectelor naționale de dezvoltare, ce vor fi susținute cu suportul AFD. 

Agenția Franceză pentru Dezvoltare este o organizație a Guvernului Franței care finanțează proiecte de dezvoltare durabile în țările în curs de dezvoltare.

img21007355

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!