ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Başcanul UTA Gagauz-Yeri participă la o conferinţă în domeniul drepturilor minorităților etnice

13:42 | 05.10.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 5 oct. /MOLDPRES/. Guvernatorul UTA Gagauz-Yeri, Irina Vlah, participă astăzi la conferința “Cele mai bune practici în domeniul drepturilor minorităților etnice”, organizată de Guvernul Ungariei în mandatul Președinției Consiliului European, transmite MOLDPRES.

La Budapesta, başcanul a avut o întâlnire cu Ferenc Kalmár, comisarul ministerial pentru politicile de vecinătate, în Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei.

Irina Vlah a mulțumit pentru invitația la Conferință și pentru oportunitatea de a veni cu un mesaj adresat participanților.

“Găgăuzia este o istorie de succes şi un exemplu de dezvoltare armonioasă a unei autonomii. Această istorie de succes se datorează faptului că autoritățile centrale și cele regionale au reușit să mențină un dialog reciproc respectuos și să identifice oricând un compromis. Succesul este imposibil când dialogul lipsește, când lipsește respectul reciproc și când domnesc abordările egoiste. Sperăm că istoria de succes a Găgăuziei va continua și, evident, mizăm pe experiența partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova și pe asistența Dvs. în învățarea artei dialogului și a identificării compromisului”, a spus Irina Vlah. 

Foto: Facebook Irina Vlah

img21007363

img21007363

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!