ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Judecătorii și procurorii, care vor să devină avocați, vor fi nevoiți să susțină examene

15:07 | 06.10.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. Judecătorii și procurorii care au o vechime în muncă de cel puțin zece ani și vor să devină avocați, ar putea fi scutiți doar de efectuarea stagiului, nu și de examenul pentru admitere în profesie. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de către Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, totodată, aceștia vor trebui să facă cel puțin 20 de ore de curs în materie de deontologie.

Autorii proiectului susțin că, prin modificările propuse, se urmărește consolidarea instituţii avocaturii, pentru crearea unui sistem echitabil de administrare a justiţiei, care să garanteze independenţa și calitatea profesională înaltă a avocaţilor în exercitarea profesiei.

Foto: Parlament

img21007417

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!