ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Preşedintele parlamentului Ucrainei a fost demis

16:57 | 07.10.2021 Categorie: Externe

Kiev, 7 oct. /MOLDPRES/. Parlamentul ucrainean (Rada Supremă) l-a demis joi pe preşedintele acestui for legislativ, Dmitro Razumkov, la iniţiativa partidului preşedintelui Volodimir Zelenski, ''Servitorul Poporului'', în urma criticilor formulate de Razumkov faţă de legea ''dezoligarhizării'' şi sancţiunile contra opozanţilor şi mass-media favorabile Kremlinului impulsionate de şeful statului, relatează MOLDPRES cu referire la EFE şi Agerpres.

Dmitro Razumkov, care vineri împlineşte 38 de ani, este văzut drept un posibil rival al lui Zelenski la alegerile prezidenţiale din 2024, după ce în campania electorală dinaintea alegerilor din 2019 a fost purtătorul de cuvânt al actualului preşedinte care a câştigat atunci scrutinul cu un scor istoric de 73% în faţa fostului preşedinte Petro Poroşenko.

Zelenski şi-a motivat acţiunea de demitere a lui Razumkov prin faptul că preşedintele Radei Supreme a făcut declaraţii publice despre disputele interne. De asemenea, Razumkov nu a susţinut măsurile lui Zelenski împotriva influenţilor oligarhi ai Ucrainei, cerând în special o opinie a Comisiei de la Veneţia cu privire la legea ''dezoligarhizării'', act normativ în baza căruia se creează un registru special al oligarhilor care şi-ar putea pierde o parte din active.

Mai mult, preşedintele parlamentului a criticat acţiunile guvernului împotriva presei considerate proruse şi opozanţilor proruşi fără decizii ale instanţelor judiciare. Zelenski a închis trei posturi de televiziune proruse şi a blocat mai multe website-uri.

Foto: Reuters

img21007464

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!