ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 170 de infracțiuni au fost înregistrate în ultima săptămână în stânga Nistrului

09:38 | 18.10.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. Un număr de 174 de infracțiuni au fost înregistrate în ultima săptămână în stânga Nistrului, în 142 de cazuri suspecții fiind identificați, a anunțat departamentul de interne de la Tiraspol, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, în perioada 8-14 octombrie s-au înregistrat 25 de cazuri de furt și cinci infracțiuni ce ţin de traficul de droguri. De asemenea, au fost reținute șapte persoane anunțate în căutare.

În cursul săptămânii trecute, pe traseele din stânga Nistrului, agenții de patrulare au întocmit 1 216 de procese-verbale, dintre care 19 pentru condus în stare de ebrietate.

În aceeași perioadă, în regiune s-au înregistrat cinci incendii, iar 21 de persoane s-au ales cu amenzi pentru nerespectarea regulilor împotriva incendiilor.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!