ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chișinău au început Zilele Bibliotecii municipale ”B. P. Hasdeu”

18:32 | 19.10.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. În capitală au demarat Zilele Bibliotecii municipale „B. P. Hasdeu”, dedicate aniversării a 144 de ani ai instituției, care se vor desfășura în perioada 19-20 octombrie, informează MOLDPRES.

În dimineața zilei de astăzi, participanții din Republica Moldova, precum și de la instituțiile-partenere din România s-au reunit la Conferința anuală „Biblioteca municipală «B. P. Hasdeu» – de la text la biți”, care s-a desfășurat, în format online. În cea de-a doua zi a Zilelor Bibliotecii municipale „B. P. Hasdeu”, va fi organizat Maratonul „Biblioteca digitală”, care va începe la ora 10.00 la sediul central al instituției.

Solicitată de agenție, Mariana Harjevschi, directorul instituției, a menționat că de această dată, conferința anuală a reunit specialiști biblioteconomi, cercetători științifici, manageri de biblioteci din România și R. Moldova și experți în domeniul drepturilor de autor, cu scopul de a discuta cele mai actuale tendințe în crearea platformelor cu conținut digital.

Potrivit sursei citate, evenimentul din acest an mobilizează specialiștii să pună în aplicare soluțiile tehnologice inteligente deja elaborate, dar și îi ajută să își canalizeze eforturile pe investirea de resurse și forțe pentru crearea și dezvoltarea patrimoniului informațional și a conținutului electronic, ce va susține îmbunătățirea calității în domeniul competențelor digitale ale chișinăuienilor și prezența bibliotecii în mediul virtual. Astfel, ediția 2021 a Conferinței s-a axat pe următoarele subiecte: explorarea experiențelor bibliotecilor publice privind crearea și utilizarea conținutului digital, și extinderea și valorificarea Bibliotecii digitale la Biblioteca municipală.

”Biblioteca municipală „B. P. Hasdeu” sprijină dezvoltarea produselor, serviciilor informaționale cu suportul tehnologiei informației și comunicațiilor, stimulează extinderea accesului și conectivității cu utilizatorii, susține crearea și dezvoltarea conținutului digital și serviciilor electronice, contribuind la creșterea potențialului chișinăuienilor de a utiliza avantajele oferite de sfera TIC”, a specificat Mariana Harjevschi.

În formatul unui maraton, evenimentul din data 20 octombrie va reuni cele 27 filiale, timp de o zi, pentru a dezvolta și valorifica conținutul digital al BM prin digitizarea selectivă a colecției Hasdeuiana (cărți, reviste, manuscrise) și publicarea cărților electronice create în Biblioteca digitală a BM (opac.hasdeu.md). Accesul la eveniment se va face în condițiile impuse de pandemia COVID-19.

img21007810

img21007810

img21007810

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!