ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un fost deputat a fost pus sub învinuire pentru îmbogățire ilicită

18:20 | 20.10.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Procuratura Anticorupție i-a înaintat învinuirea unui fost deputat democrat, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită și două episoade de fals în declarații, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Procuraturii Generale, fostul ales al poporului, în perioada 2014-2019 a realizat venituri din mai multe surse în sumă totală de 6 455 350,72 lei și tot în aceeași perioadă a efectuat cheltuieli în sumă totală de 10 012 207,94 lei.

Fostul deputat, în vederea denaturării informațiilor reale cu privire la veniturile realizate și cheltuielile suportate, a inclus în declarația de avere și interese personale pentru anul 2017 și respectiv 2018, date false și incomplete, indicând venitul obținut din vânzarea unui mijloc de transport în sumă de 80 mii de euro, când de fapt potrivit contractului de vânzare-cumpărare, autoturismul vizat a fost vândut la prețul de 75 mii de euro. Acesta a indicat în declarația de avere că a împrumutat de la o terță persoană mijloace financiare în sumă de 2 000 000 lei, deși în acest sens nu a fost întocmit nici un act juridic confirmativ, iar de facto în cadrul urmăririi penale s-a constatat că mijloacele financiare indicate nu au fost transmise către fostul deputat.

De asemenea, fostul deputat nu a inclus în declarația de avere și interese personale pentru anul 2017 și respectiv 2018 următoarele date despre: venitul obținut din vânzarea unui mijloc de transport, în sumă de 31 000 lei; obținerea dreptului de proprietate asupra unei porțiunii de teren, procurată la prețul de 20 000 lei, calitatea de uzufructuar asupra a șapte mijloace de transport; împrumutul bănesc acordat unei societăți comerciale în sumă de 64 600,00 lei; înstrăinarea în baza unui contract de vânzare-cumpărare a unui teren pentru construcții, la prețul de 909 lei.

Procurorii anticorupție au aplicat sechestru pe imobilul deținut de fostul deputat.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!