ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Donald Tusk a fost ales lider al principalului partid de opoziție din Polonia

16:02 | 25.10.2021 Categorie: Externe

Varşovia, 25 oct. /MOLDPRES/. Platforma Civică, principalul partid de opoziție din Polonia, l-a ales pe Donald Tusk, ex-premier și ex-demnitar european, președinte al formațiunii, relatează MOLDPRES cu referire la G4media.

Cu peste 97 la sută din voturi, Tusk, care nu a avut niciun contracandidat, a obţinut o victorie clară și previzibilă.

Fost preşedinte al Consiliului European (2014-2019) şi actual preşedinte al Partidului Popular European (PPE, cea mai mare familie politică paneuropeană), Donald Tusk a anunţat în vara acestui an că va reveni în politica poloneză cu principalul obiectiv de a câştiga viitoarele alegeri parlamentare din Polonia şi de a trimite astfel în opoziţie partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere în prezent.

Tusk, care joi a prezidat summitul PPE la Bruxelles, a declarat că are garanţii că Polonia va primi de la bugetul comunitar fondurile pentru redresarea economică post-COVID-19.

„Nimeni nu intenţionează să pedepsească polonezii pentru încăpăţânarea guvernanților”, a declarat Tusk.

Actuala majoritate guvernamentală de la Varșovia a început în urmă cu mai mulţi ani o reformă a sistemului judiciar polonez, pe fondul acuzaţiilor că judecătorii sunt supuşi presiunilor politice.

Instituțiile europene au lansat mai multe proceduri de infringement contra guvernului de la Varşovia, unele cazuri ajungând chiar la nivelul Curţii de Justiţie a UE.

Foto: newsline.news

img21008008

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!