ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comisia Electorală Centrală a aplicat avertismente pentru doi concurenți electorali

17:53 | 09.11.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală a luat act de informațiile cuprinse în rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021 a mai multor concurenți electorali, transmite MOLDPRES.

Autoritatea electorală centrală a verificat rapoartele financiare care se referă la perioada 30 octombrie - 5 noiembrie, prezentate de următorii concurenți electorali: Partidul Politic Partidul Verde Ecologist; Partidul Democrat din Moldova; Partidul Politic „Șor”; Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor; Partidul „Patrioții Moldovei”; Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”.

În același timp, Comisia Electorală Centrală a aplicat sancțiunea avertisment concurentului electoral Partidul Politic „NOI” pentru neprezentarea raportului privind finanțarea campaniei electorale la alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021 sau a informației despre neîncasarea veniturilor și neefectuarea cheltuielilor pentru perioada de 26-29 octombrie 2021.

Autoritatea electorală a aplicat sancțiunea avertisment, pentru nerespectarea prevederilor ce vizează finanțarea campaniei electorale și neprezentarea informației despre deschiderea contului bancar cu mențiunea „Fond electoral”, Partidului Politic Partidul Oamenilor Muncii.

De asemenea, Comisia Electorală Centrală a atestat încasarea donației peste plafon de către Partidul „Patrioții Moldovei” și a obligat concurentul electoral respectiv, în termen de 3 zile lucrătoare, să verse la bugetul de stat contravaloarea donației încasată în numerar cu depășirea plafonului, în sumă de 852 lei.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!