ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

În Bulgaria se vor desfășura duminică alegeri legislative și prezidenţiale

08:58 | 12.11.2021 Categorie: Externe

Sofia, 12 nov. /MOLDPRES/. Bulgaria are duminică a treia rundă de alegeri parlamentare din acest an, care se desfăşoară în acelaşi timp cu scrutinul prezidenţial, favoritul celui din urmă fiind preşedintele în exerciţiu, Rumen Radev, al cărui principal adversar va fi rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gerdzikov, în timp ce un nou partid creat recent ar putea joca rolul decisiv în formarea unei majorităţi, potrivit unui comentariu publicat joi de agenţia EFE, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

Un guvern tehnocrat interimar conduce această ţară de şase luni, după ce partidele politice au eşuat în mod repetat să formeze o majoritate şi au fost astfel convocate din nou alegeri anticipate.

Aceste alegeri au loc însă în plin val agresiv al pandemiei de COVID-19, cu sute de morţi în fiecare zi şi cu spitalele în pragul colapsului, în timp ce numai un sfert dintre adulţii bulgari sunt vaccinaţi.

La temerile legate de pandemie se adaugă cele ale creşterii preţurilor chiar în pragul iernii, mai ales la încălzire şi combustibili.

O incertitudine a alegerilor de duminică este prezenţa la urne, care la scrutinul din iulie a scăzut la 41%, faţă de 49% la cele din aprilie.

Scrutinul din iulie a fost marcat de confruntarea între fostul premier conservator Boiko Borisov şi preşedintele Rumen Radev, care-l acuză pe Borisov de corupţie şi abuz de putere. Nemulţumirea populaţiei faţă de nivelul ridicat al corupţiei a condus anul trecut la manifestaţii împotriva lui Borisov şi formaţiunii de dreapta a acestuia, GERB. Borisov, care a fost premier timp de zece ani, a reuşit atunci să rămână la putere, dar în urma protestelor au apărut trei noi partide contestatare, astăzi reprezentate în parlament, dar care n-au reuşit să coaguleze o majoritate.

Problemele economice şi sanitare din prezent ar putea atrage de partea GERB alegători nemulţumiţi de guvernul interimar susţinut de preşedintele Radev, deşi acesta din urmă este în prezent politicianul cel mai popular şi favoritul scrutinului prezidenţial. UItimele sondaje dau GERB drept formaţiunea cu cele mai mare procent al intenţiilor de vot, 23%, în faţa Partidului Socialist Bulgar (BSP), cu 15%.

Analiştii locali cred că ''cheia'' viitorului guvern este în mâna noului partid ''Continuăm Schimbarea'', o abordare constructivă a acestuia putând facilita crearea unei majorităţi parlamentare.

Această formaţiune, socialiştii şi formaţiunea contestatară ITN îl sprijină în scrutinul prezidenţial pe preşedintele Rumen Radev, un general în rezervă din forţele aeriene şi cu simpatii proruse, dar care a efectuat înalte studii militare în SUA. Principalul său rival este rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gerdzikov, profesor universitar de literatură bulgară şi cu puţină experienţă politică, sprijinit de partidul GERB al fostului premier Borisov, dar cotat în sondaje cu cel mult 28% din intenţiile de vot în primul tur.

Singura necunoscută a scrutinului prezidenţial este dacă Radev va obţine peste 50% din primul tur sau va fi nevoie de un al doilea tur în care se va confrunta cu următorul clasat din lista de 24 de candidaţi la preşedinţie.

Foto: EPA

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!