ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

S-au împlinit 110 ani de la nașterea pictorului și graficianului Victor Rusu-Ciobanu

08:30 | 14.11.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 14 nov. /MOLDPRES/. Astăzi s-au împlinit 110 ani de la nașterea pictorului și graficianului român Victor Rusu-Ciobanu. Este fratele mai mare al pictoriței Valentina Rusu-Ciobanu, informează MOLDPRES.

S-a născut la 14 noiembrie 1911 în comuna Telița, județul Tulcea (din tată basarabean, mama – de origine lituaniană). Împreună cu familia se stabilește cu traiul la Chișinău. Aici urmează cursurile liceale și, în paralel, pe cele de arte plastice la Școala de Arte Frumoase (1931-1935), fiind discipolul lui August Baillayre. În 1937 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Iași, în clasa profesorului Petre Troteanu, ocupând în paralel și o funcție la Teatrul Național de aici. A urmat apoi, la București, un an de specializare în atelierul Ceciliei Cuţescu-Storck.

Potrivit ”Calendarului Național”, a debutat cu lucrări grafice și reliefuri sculpturale la Salonul al X-lea de pictură, sculptură, desen, gravură și artă decorativă, organizat la Chișinău, în 1938. La inaugurarea expoziției (desfășurată în clădirea Primăriei) s-a luat decizia de a se înființa la Chișinău un muzeu de arte plastice. Victor Rusu-Ciobanu, fiind ales membru al unui juriu, responsabil de selectarea exponatelor, în 1939, elaborează un album de lucrări, donații ale pictorilor basarabeni care au constituit inițial colecția Pinacotecii Municipale și care va sta la baza fondării Muzeului Național de Artă din Chișinău.

Fiind mobilizat în anul 1939, va rămâne pe front până în 1944, participând la toate acțiunile companiei din care făcea parte. După demobilizare, se stabilește la București și funcționează ca desenator-șef la Ministerul Agriculturii și Silviculturii, în același timp dezvoltând o vastă activitate plastică. Din anul 1945 a participat la toate expozițiile din țară și la multe expoziții internaționale (Moscova, Varșovia, Berlin, Leipzig, Tokyo). A creat gravuri în lemn sau linoleum, litografii și desene în cărbune și tuș. A fost un artist cu un discurs plastic distinct în arta anilor ’30-’70 în genurile graficii, artei monumentale, caligrafiei, totodată, un remarcabil pedagog și cap de generație artistică, custode al Pinacotecii Municipale Chișinău. S-a căsătorit tot cu o pictoriță, din cercul lui Alexandru Plămădeală, Natalia Danilcenco, și a influențat-o cu siguranță pe Valentina Rusu-Ciobanu să-și identifice făgașul afirmării sale în domeniul artelor frumoase.

A ilustrat cărți de Vasile Alecsandri („Doine și legende”), George Coșbuc („Poezii”), Radu Theodoru („Brazdă și paloș”). De asemenea, pasionat de istoria Imperiului Roman, este autorul unei trilogii, dedicată memoriei împăratului Traian: „Dacia Felix” (1968), „Fiul adoptiv” (1975) și „Un destin aparte” (1980). A fost ales membru honoris causa al Academiei Internaționale de Litere, Artă și Cultură „Tomasso Campanella” din Roma și distins cu Medalia de Aur a Academiei, pentru „Înalte merite în domeniul artei” (1972). Poetul spaniol Rafael Alberti i-a dedicat poezia „Baladas y Canciones del Parana”. Alte mențiuni și distincții: mențiunea de onoare (Leipzig, 1965, 1971) și „Meritul Cultural” (1968).

Victor Rusu-Ciobanu s-a stins din viață la 12 mai 1981, la București.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!