ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

07:51 | 15.11.2021 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, bilanțul săptămânii

Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. În perioada 08 - 14 noiembrie 2021, la "frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 297 de evenimente cu documentarea a 307 persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

- 58 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

- 20 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;

- 198 de contravenții privind privind încălcarea regimului de sănătate, circulației rutieră, de transporturi;

- cinci cazuri de trafic ilicit de bunuri;

- o intervenție transfrontalieră SMURD;

- 17 persoane documentate în cadrul operațiunilor „Toamnă sigură" faza II și „Radius".

Au fost declanșate 163 de consemne, dintre care trei consemne pe Interpol și 160 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente 77 de cetăţeni străini, dar și 91 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 179 591 de traversări, dintre care un număr mai mare s-a înregistrat pe sensul de ieșire din țară – 93 333 treceri. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 57 639 traversări. Cea mai "activă" frontieră a fost cea cu România, 57% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:

PTF Leușeni – 40 370 traversări persoane;

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 38 262 traversări persoane;

PTF Sculeni – 27 231 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați – 14 365 traversări persoane;

PTF Otaci – 9 629 traversări persoane.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), pe parcursul săptămânii trecute au înregistrat 1 100 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

La trecerea frontierei de stat, pe sensul de intrare în Moldova, au fost completate 3 427 de fișe epidemiologice individuale. La controlul trecerii frontierei nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

Poliția de Frontieră îndemnă participanții la traficul transfrontalier să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!

Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur!

#fiți_responsabili #călătorițiÎnSiguranță #Covid19_nu_a_dispărut!

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!