ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ministrul agriculturii al Federației Ruse

13:25 | 17.11.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 nov. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, în calitate de co-președinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare comercial-economică, a avut o întrevedere cu ministrul agriculturii al Federației Ruse Dmitri Patrușev, co-președintele părții ruse a comisiei menționate, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al MAEIE.

„În vederea intensificării relațiilor comercial-economice am convenit să organizăm în primul trimestru al anului 2022 o nouă reuniune a comisiei și un forum al oamenilor de afaceri. O atenție deosebită am acordat subiectului facilitării exporturilor produselor moldovenești pe piața rusă", a spus ministrul Nicu Popescu.

În context, oficialul moldovean a subliniat importanța eliminării barierelor și restricțiilor din comerțul reciproc, precum taxele de import aplicate față de unele categorii de produse. La rândul său, ministru Dmitri Patrușev a exprimat deschiderea părții ruse pentru soluționarea problemelor existente în comerțul bilateral.

„Am pledat, de asemenea, pentru intensificarea dialogului sectorial pe linia instituțiilor de profil din țările noastre. La finalul discuției am subliniat încă o dată deschiderea pe care o avem pentru aprofundarea relațiilor economice reciproc avantajoase cu Federația Rusă", a punctat șeful diplomației Republicii Moldova.

Foto: MAEIE

img21008756

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!