ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Patru suburbii ale Chișinăului rămân sub Cod roșu de alertă în sănătate

13:27 | 18.11.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Localitățile Bubuieci, Stăuceni, Condrița și Cruzești din municipiul Chișinău rămân sub Cod roșu de alertă în sănătate, transmite MOLDPRES.

Șeful interimar al Direcției generale asistență socială și sănătate, Boris Gâlcă, a declarat în ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău că în municipiu a scăzut numărul de infectări cu COVID-19 iar capitala a trecut la Cod portocaliu de urgență în sănătate publică.

În același timp, oficialul a menționat că datorită incidenței sporite a persoanelor infectate cu coronavirus, patru localități din municipiul Chișinău rămân sub Cod roșu de urgență în sănătate publică. “În localitățile Bubuieci, Stăuceni, Condrița și Cruzești incidența de COVID-19 este mare, iată de ce acestea rămân sub Cod roșu”, a spus Gâlcă.

El a specificat că în spitalele municipale se constată o scădere a numărului de internări ale bolnavilor de coronavirus dar că există în continuare un număr mare de bolnavi cu forme grave și foarte grave de COVID-19. “În secțiile de terapie intensivă nu există paturi libere”, a adăugat sursa citată.

img21008804

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!