ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene

09:23 | 19.11.2021 Categorie: Comunicate

La Helsinki a avut loc o nouă rundă de consultări politice interministeriale moldo-finlandeze 

Chişinău, 19 nov. /MOLDPRES/. Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă, împreună cu directorul general politic Marja Liivala din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Finlanda, au condus noua rundă de consultări politice interministeriale moldo-finlandeze. Discuțiile au oferit un bun prilej pentru a trece în revistă stadiul actual al cooperării moldo-finlandeze și a sublinia perspectivele de viitor pentru impulsionarea relațiilor bilaterale în domeniile politic, economic și altele.

„Apreciem bunele relații bilaterale moldo-finlandeze și optăm pentru dinamizarea acestora prin schimb de vizite la nivel înalt, de asemenea mulțumim Finlandei pentru susținerea oferită în parcursul european al Republicii Moldova" a remarcat secretarul de stat Veaceslav Dobîndă.

În continuare, subiectul integrării europene și cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic a fost unul prioritar pe agenda de discuții, partea finlandeză fiind informată despre viziunea autorităților naţionale cu privire la continuarea implementării angajamentelor derivate din Acordul de Asociere și așteptările de la următorul Summit al Parteneriatului Estic din 15 decembrie. 

De asemenea, Veaceslav Dobîndă a ținut să aducă mulțumiri pentru asistența consecventă a Finlandei oferite Republicii Moldova prin intermediul Fondului de cooperare locală (FLC). Proiectele de asistență finlandeză implementate sunt destinate în mod prioritar sprijinirii mediului înconjurător, drepturilor femeilor, libertăţii media şi de exprimare.

La rândul său, directorul general politic finlandez Marja Liivala a ținut să menționeze că Finlanda reconfirmă sprijinul deplin pentru implementarea reformelor democratice din Republica Moldova, inclusiv prin oferirea expertizei necesare pentru preluarea bunelor practici și schimb de experiență în procesul de integrare europeană.

În alt context, părțile au realizat un schimb de opinii privind evoluțiile din regiune, securitatea energetică, procesul de reglementare transnistreană, și au convenit asupra consolidării cooperării și sprijinului reciproc în cadrul organizațiilor internaționale.

Programul consultărilor a inclus și o vizită de studiu la Centrul european de excelență pentru combaterea amenințărilor hibride din Helsinki, unde au fost discutate posibilitățile de cooperare, inclusiv prin efectuarea unui schimb de experiență în exerciții de simulare privind combaterea noilor amenințări hibride.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!