ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Maia Sandu a discutat cu Secretarul General al CoE despre cooperarea în reforma justiției și lupta anticorupție

18:38 | 22.11.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Marija Pejčinović Burić, Secretarul General al Consiliului Europei, care se află într-o vizită în țara noastră. Discuțiile s-au referit la realizarea proiectelor incluse în Planul de Acțiuni pentru R. Moldova pe anii 2021-2024, ce vizează asigurarea integrității actorilor din justiție, combaterea violenței împotriva copiilor și femeilor, susținerea presei și alte domenii, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul prezidențial de presă.

În cadrul întrevederii au fost discutate și aspecte referitoare la cooperarea în domeniul reformei justiției și al luptei anticorupție, prioritatea principală a guvernării de la Chișinău. „Apreciem recomandările Grupului de lucru de nivel înalt al Consiliului Europei, creat pentru a sprijini efortul Republicii Moldova în acest domeniu. Autoritățile și-au propus să acționeze ferm pentru a scoate justiția moldovenească din prinsoarea grupurilor corupte, iar sprijinul partenerilor de dezvoltare este foarte prețios în aceste condiții”, a declarat șefa statului.

Președinta Maia Sandu a menționat, în timpul discuțiilor cu Secretarul General al Consiliului Europei, despre ratificarea recentă, la Chișinău, a Convenției de la Istanbul, care dovedește angajamentul autorităților de a aborda cu toată seriozitatea problema violenței în familie, care afectează foarte multe femei din Moldova.

Președinta a mai subliniat că Republica Moldova își dorește să dezvolte în continuare parteneriatul pe care țara noastră îl are de 26 de ani cu Consiliul Europei pentru a construi o societate deschisă și prosperă, în care drepturile oamenilor sunt respectate pe deplin. „Consiliul Europei este un partener de încredere al țării noastre în procesul de democratizare și apărare a drepturilor omului în Moldova”, a concluzionat șefa statului.

Foto: Președinție

img21008945

img21008945

img21008945

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!