ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Miniștrii Nicu Popescu și Bogdan Aurescu au semnat Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare între Republica Moldova și România

16:07 | 23.11.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, în prezența președinților Maia Sandu și Klaus Iohannis, a semnat împreună cu omologul român Bogdan Aurescu, Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare Republica Moldova și România. Este un document amplu, menit să accelereze la modul concret procesul de integrare europeană al Republicii Moldova, asigurând dezvoltarea economică și socială în beneficiul direct al tuturor cetățenilor, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE. 

„Întreprindem azi la București noi pași pentru apropierea Republicii Moldova de România și spațiul european nu doar prin vorbe, ci și prin fapte și acțiuni concrete. Am convenit să acordăm prioritate monitorizării implementării proiectelor, comunicării publice cu privire la contribuția României, asigurării unei co-finanțări din partea Republicii Moldova, chiar și simbolice", a spus șeful diplomației de la Chișinău Nicu Popescu.

Toate acțiunile enumerate în Foaia de parcurs vor fi în atenția autorităților și la următoarea ședință comună ale ambelor Guverne.

Foto: MAEIE

img21008978

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!