ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Problemele transporturilor au fost discutate de Natalia Gavriliţa şi comisarul european Adina Vălean

19:16 | 25.11.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Guvernul Republicii Moldova are ambiţii mari şi aspiraţii deosebite în ceea ce ţine de domeniul transporturilor şi depune eforturi conjugate în acest sens, cu susținerea Uniunii Europene, a declarat prim-ministrul Natalia Gavriliţa la briefingul susţinut împreună cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, după întâlnirea pe care au avut-o în această seară, transmite MOLDPRES.

„Acordăm o atenție deosebită sectorului transporturilor şi am creat pentru acesta un minister care să se ocupe prioritar de domeniu. Am reușit să derulăm mai multe proiecte, multe au continuitate şi avem altele planificate. Avem pe agendă construcția de drumuri locale, regionale și internaționale, vrem să scoatem din degradarea în care a ajuns calea ferată. Or, pentru aceasta am adoptat un nou Cod feroviar, am apelat la specialiști europeni pentru a reanima acest sector important”, a relevat premierul.

Natalia Gavriliţa a apreciat susținerea Uniunii Europene şi în special a României în implementarea programului guvernamental în transporturi. „Toți așteptăm momentul să ajungem mai rapid la București, pe o autostradă modernă sau cu un tren performant”, a estimat şefa Cabinetului de miniştri de la Chişinău.

La rândul său, Adina Vălean a remarcat că aceasta este prima sa vizită în afara Uniunii Europene şi îi conferă o conotație specială faptului că este efectuată anume în Republica Moldova.

Comisarul european a apreciat pragmatismul Guvernului de la Chişinău cu care abordează mai multe chestiuni, mai ales în domeniul transporturilor. Oficialul de la Comisia Europeană a dat asigurări că ţara noastră va beneficia de sprijin atât la nivel financiar, cât şi la nivel tehnic, administrativ, pentru a-şi realiza programul de activităţi.

Adina Vălean s-a referit şi la decizia Comisiei Europene, conform căreia, toate companiile aeriene înregistrate în Republica Moldova au fost scoase de pe lista companiilor aeriene interzise în UE, ca urmare a îmbunătățirii siguranței aeriene în ţară. „Este o coincidență fericită să anunț în această vizită noutatea. Vreau doar să menționez că Guvernul a luat măsurile necesare şi a colaborat cu partenerii europeni pentru a remedia situaţia. Republica Moldova a avut niște lucruri de făcut şi le-a făcut. Putem astăzi să scoatem de pe această aşa-numită „listă neagră” toţi transportatorii aerieni din Republica Moldova, ceea ce le deschide calea să îşi reia zborurile cu destinaţia UE”, a rezumat comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.

img21009071

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!