ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Concursul de lectură ”La izvoarele înțelepciunii” și-a desemnat câștigătorii

12:14 | 29.11.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 29 nov. /MOLDPRES/. Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, în colaborare cu Secția Națională IBBY din Republica Moldova și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, a organizat pe 27 noiembrie etapa republicană a Concursului de lectură „La izvoarele înțelepciunii”, ediția a XXXI-a, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Eugenia Bejan, directorul instituției, a menționat că scopul acestui concurs este promovarea lecturii și familiarizarea elevilor cu viața și activitatea personalităților din literatura, cultura, istoria națională și universală. ”Actuala ediție a concursului a fost dedicată scriitorului Vladimir Beșleagă, un model de intelectual, promotor al adevărului istoric, care în anul curent a sărbătorit cea de-a 90-a aniversare. La etapa republicană a concursului au participat 57 de elevi din clasele a IX-XI-a din 28 raioane și din municipiile Chișinău și Bălți, care au fost selectați în cadrul etapei raionale/municipale”, a precizat Eugenia Bejan.

Potrivit sursei citate, participanții au susținut două probe de concurs. La prima probă ei au prezentat, ca temă pentru acasă, un eseu liber la una dintre temele propuse de organizatorii concursului. A doua probă a constat în completarea ad-hoc a unui test cu întrebări referitoare la biografia scriitorului și la operele din bibliografia recomandată. Elevii au avut și un bun prilej de a discuta cu protagonistul concursului, maestrul Vladimir Beșleagă, prezent la eveniment, împărtășindu-i impresiile după lectura romanelor „Zbor frânt”, „Durere”, „Nepotul”, „Ana și Ignat”, „Tata Vasile: în 73 de episoade și 14 scrisori”.

Juriul a acordat 10 premii I, 10 premii II, 10 premii III și 27 mențiuni.

De Premiul I s-au învrednicit: Rustic Dumbravă (clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Drochia), Cristian Cubreacov (clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Ioan Vodă”, Cahul), Ana-Maria Condrea (clasa a  XI-a, Liceul Teoretic „I. L. Caragiale”, Orhei), Lina Furtună (clasa a XI-a, Liceul Teoretic „M. Sadoveanu”, Hâncești), Adriana Novac (clasa a XII-a,  Liceul Teoretic „Meșterul Manole” din Sălcuța, Căușeni),  Mădălina Spivacencu  (clasa a X-a, Liceul Teoretic din Cruglic, Criuleni), Adelina Istrate (clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Olimp”, Rezina),  Beatrice Andronic (clasa a X-a, Liceul Teoretic „Olimp”, Rezina), Emanuela Florea (clasa a XII-a, Liceul Teoretic „V. Alecsandri”, satul Colibași, Cahul) și  Gabriela Delev (clasa a  XII-a, Liceul Teoretic „Ștefan Vodă”, Ștefan Vodă).

Concursul s-a desfășurat online cu sprijinul Centrului Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. 

img21009147

img21009147

img21009147

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!