ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un funcționar din Edineț a fost reținut de CNA după ce a extorcat 900 de euro pentru un permis de conducere

12:58 | 30.11.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Un funcționar din Edineț este cercetat penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție pentru trafic de influență. Acesta ar fi extorcat 900 de euro pentru un permis de conducere, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, bărbatul ar fi susținut că are influență asupra angajaților Secției de înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto din orașul Bălți și că poate organiza susținerea cu succes a probelor teoretice și practice, cu eliberarea ulterioară a permisului de conducere de categoria B.

Bărbatul a fost recunoscut în calitate de bănuit, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă de până la șase ani de închisoare.

Conform datelor CNA, în perioada 2020-2021, ofițerii anticorupție au documentat peste 100 de cazuri, preponderent de trafic de influență, privind acțiunile persoanelor implicate în obținerea frauduloasă a permiselor de conducere.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!