ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 14 mii de pacienți au solicitat ambulanța în ultima săptămână

13:02 | 30.11.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. În ultima săptămână a lunii noiembrie, echipele de asistență medicală urgentă au acordat primul ajutor medical pentru 14 544 de persoane, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cel mai des au solicitat ambulanța cetățenii cu urgențe respiratorii – 3 220 solicitări, urmate de urgențele cardiovasculare – 2 959 și cele neurologice – 1 956 solicitări.

În perioada menționată, 1 117 cetățeni cu diverse traumatisme au primit ajutor medical la etapa de prespital.

La Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au mai apelat 83 persoane cu maladii infecțioase, 39 cu urgențe toxice și 18 cu combustii. Totodată, echipele AMU au acționat și în cazul a 17 intoxicații cu medicamente; 8 –  cu alcool și trei cu monoxid de carbon.

Foto: ambulanta.md

img21009178

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!