ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului s-a întâlnit cu un grup de cetățeni moldoveni, stabiliți în capitala Belgiei

14:01 | 30.11.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. La finalul vizitei de lucru la Bruxelles, Președintele Parlamentului Igor Grosu a avut, în seara zilei de luni, o întâlnire cu un grup de cetățeni moldoveni, stabiliți de mai mulți ani în capitala Belgiei, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

S-a discutat despre situația internă din Republica Moldova. Igor Grosu a remarcat că cetățenii noștri, oriunde s-ar afla, sunt bine informați despre situația de acasă, iar cel mai important – sunt implicați și le pasă de problemele țării.

Președintele Parlamentului i-a asigurat că reforma justiției este una din preocupările de bază ale noii guvernări.

”Noi am pornit deja să facem ordine în instituțiile statului pentru ca ele să lucreze pentru cetățeni, nu pentru grupuri de interese. Vom munci pentru a crea un mediu de afaceri prietenos cu businessul pentru toată lumea fiindcă doar așa vom crește economia și vom crea locuri de muncă bine plătite”, a subliniat Igor Grosu.

În perioada 28-29 noiembrie, Președintele Parlamentului a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul căreia a avut mai multe întrevederi cu înalți oficiali ai Parlamentului European.

Șeful Legislativului Igor Grosu și Președintele Parlamentului European, David Sassoli au semnat, în premieră, un Memorandum de înțelegere între Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European. Documentul va servi ca bază pentru o cooperare calitativ nouă și vine să susțină agenda trasată la Chișinău – de consolidare a cursului de integrare europeană și apropiere de Uniunea Europeană.

Foto: Parlament

img21009183

img21009183

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!