ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primăria capitalei va acorda un ajutor material unic persoanelor cu dizabilități

10:41 | 03.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 3 dec. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău acordă ajutor material unic pentru 2900 de cetățeni cu necesități speciale. Ajutorul este acordat cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități, marcată anual pe 3 decembrie, transmite MOLDPRES.

Astfel, 845 de persoane cu deficiențe de auz, membrii Asociației Surzilor din Republica Moldova, Filiala Teritorială Chişinău, vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 lei, iar 10 membri activi ai acestei organizații vor primi câte 2000 de lei.

De asemenea, 820 de persoane cu deficiențe de vedere, membri ai Asociației Obștești „Asociația Nevăzătorilor din Moldova", Organizația Teritorială Chișinău, vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 lei, iar 10 membri activi ai acestei organizații vor beneficia de câte 2000 de lei.

Totodată, 500 de persoane cu dizabilităţi (severe, accentuate, medii), conform listelor prezentate de Direcţiile teritoriale de asistenţă socială din municipiul Chişinău, vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 de lei. 

Printre beneficiarii de ajutor material unic cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități sunt și 50 de persoane, membri activi ai Asociaţiei Obşteşti Societatea Invalizilor din municipiul Chişinău, care vor beneficia de 2000 de lei; 50 persoane cu dizabilităţi, membri activi ai A. O. Societatea Invalizilor din municipiul Chişinău, vor beneficia de 2000 lei; 30 persoane cu dizabilităţi, membri ai Asociației persoanelor cu dizabilități „Invasport", vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 lei, iar doi membri activi ai acesteia vor beneficia de câte 2000 de lei.

De asemenea, 642 de familii, care cresc şi educă copii cu necesităţi speciale, vor fi susţinuţi prin acordarea ajutorului material în mărime de 500 lei/fiecare copil, conform listelor prezentate de instituţiile de învăţământ.

Tot în luna decembrie, Direcţia generală şi direcţiile teritoriale de asistenţă socială, cu suportul Fundaţiei „Regina Pacis" și a mai multor misiuni religioase vor fi distribui circa 300 de colete cu produse alimentare şi 25 de colete cu scutece. În același timp, un voluntar va presta servicii de frizerie la domiciliu.

Valoarea totală a ajutoarelor acordate constituie circa 1,6 milioane de lei.

Foto: anas.md

img21009287

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!