ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Companiile de asigurări nu vor mai acorda împrumuturi

20:03 | 06.12.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 6 dec. /MOLDPRES/. Companiile de asigurări și reasigurări nu vor putea acorda împrumuturi cu dobândă din mijloacele bănești disponibile. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi, în primă lectură, de către deputați, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, autorii inițiativei legislative argumentează necesitatea operării modificărilor prin existența riscurilor la care sunt expuși asiguratorii sau reasiguratorii acordând împrumuturi negarantate cu valori mari. În special, se invocă indisponibilizarea echivalentelor de numerar destinate onorării obligațiilor față de asigurați, dar și riscurile suplimentare de nerambursare sau rambursare tardivă a fondurilor împrumutate.

Astfel, se constată că nu este rezonabilă stimularea acordării de împrumuturi de către asigurători în lipsa estimării riscului de indisponibilizare a mijloacelor bănești împrumutate.

Dacă va fi adoptată în lectură finală, noua lege ar urma să intre în vigoare în termen de 1 lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Foto: Parlament

img21009383

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!