ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Treisprezece persoane au murit într-un accident rutier în Ucraina

15:14 | 07.12.2021 Categorie: Externe

Kiev, 7 dec. /MOLDPRES/. Treisprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şapte au fost rănite marţi într-o coliziune între un microbuz şi un camion în nordul Ucrainei, a anunţat Serviciul de stat ucrainean pentru situaţii de urgenţă, relatează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Microbuzul se deplasa din oraşul Cernighiv spre satul Borzna, situat în aceeaşi regiune, atunci când a lovit un camion, potrivit acestei surse.

"În urma accidentului, 13 persoane şi-au pierdut viaţa şi şapte au fost spitalizate cu diferite răni", au indicat autorităţile într-un comunicat, precizând că treizeci de salvatori au fost trimişi la faţa locului.

În imaginile difuzate de Serviciul pentru situaţii de urgenţă se pot vedea un microbuz alb şi un camion complet distruse.

Motivele accidentului nu au fost stabilite până acum.

Mii de persoane îşi pierd viaţa în fiecare an în Ucraina din cauza nerespectării legislaţiei rutiere şi a stării foarte proaste a drumurilor, notează AFP.

img21009408

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!