ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Asigurarea securității energetice a Republicii Moldova a fost discutată de către Igor Grosu și Katarína Mathernová

09:14 | 08.12.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 8 dec. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Igor Grosu a avut o întrevedere cu Directorul general adjunct al Direcției generale vecinătate și negocieri privind extinderea (DGNEAR) a Comisiei Europene, Katarína Mathernová, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Unul din principalele subiecte discutate în cursul întrevederii a fost asigurarea securității energetice a Republicii Moldova.

Președintele forului legislativ a menționat în discuții că Parlamentul țării va susține efortul Guvernului în  implementarea pachetului social, în acordarea măsurilor compensatorii, dar și ajustarea cadrului legal energetic.

Igor Grosu a mulțumit demnitarului european pentru sprijinul pe care UE îl acordă Moldovei în parcursul de modernizare și reformare a țării noastre, iar în mod special, pentru asistența în gestionarea crizei energetice și celei pandemice.

De asemenea, oficialii au vorbit despre agenda parlamentară. Speakerul a reconfirmat în context că prioritatea zero este reforma justiției și curățarea instituțiilor statului de corupți.

”Noi de dorim ca instituțiile din domeniul justiției să devină funcționale și să acționeze în interesul cetățenilor”, a subliniat Președintele Parlamentului.

Un alt subiect l-a constituit Summitul Parteneriatului Estic din luna curentă. În acest sens, Igor Grosu  a reiterat că noua guvernare este gata să îndeplinească toate angajamentele asumate cu partenerii europeni, iar acest lucru va îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor.

Foto: Parlament

img21009422

img21009422

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!