ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Mediului negociază Acordul de funcționare a Complexului Hidroenergetic Nistrean

12:27 | 08.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 8 dec. /MOLDPRES/. Pe lângă problemele legate de despădurire, deșeuri, poluare și alte probleme de mediu pe care actuala conducere le-a moștenit de la fostele guvernări, una dintre presiunile ce ar putea afecta populația Republicii Moldova în următorii ani și care trebuie depășită în cel mai scurt timp, este accesul la apa potabilă aflată în continuă scădere. Asta este una din priorităţile Ministerului Mediului în cadrul negocierilor recente privind Acordul de funcționare a Complexului Hidroenergetic Nistrean (CHN), transmite MOLDPRES.

„Ucraina, de pe teritoriul căreia vine fluviul Nistru, construiește de câțiva ani, la hotar cu Republica Moldova, în localitatea Novodnestrovsk, o centrală hidroelectrică, activitatea căreia afectează ecosistemul fluviului Nistru și riscă să genereze probleme de mediu pentru Moldova”, explică Ministerul Mediului.

În cadrul ședinței Comisiei pentru utilizarea durabilă și protecția bazinului râului Nistru (Nistrene), desfășurată în această toamnă, la Chişinău, au fost scoase în evidență o serie de probleme și impacturi legate de funcționarea CHN, ce necesită clarificări și soluționări la nivelul ambelor țări.

Partea moldoveneasca a Comisiei a solicitat părții ucrainene să respecte mai multe condiții dintre care asigurarea debitului de apă de minim 130 m/s, volumele de apă să nu se reducă și regimul termic să nu se modifice. Un studiu recent despre impactul social și de mediu al Complexul Hidroenergetic Nistrean comandat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova și elaborat de către un grup de experți independenți, la solicitarea Ministerului Mediului al Republicii Moldova, cu sprijinul financiar al Suediei, evidențiază o modificare la nivelul serviciilor ecosistemice, scăderea sau, în unele cazuri, dispariția unui număr de specii de pești, care locuiesc doar în ape curate, apariția speciilor invazive noi, care elimină speciile locale.

"Apa deversată prin turbinele nodului hidrotehnic anul împrejur are o temperatură de 4 grade Celsius, fapt care provoacă perturbarea regimului termic natural pe sectorul mijlociu al Nistrului în aval și în lacul de acumulare Dubăsari. Deversarea neuniformă a apei din lacurile de acumulare în perioada de depunere a icrelor la pești provoacă o schimbare vizibilă a nivelului apei în râu, iar ca rezultat icrele deseori ajung pe o suprafață secată, se usucă și pier", afirmă specialiştii.

Conform acestora, ca urmare a modificării regimului termic și hidrologic al apelor Nistrului, s-a redus numărul de specii cu o rezistență scăzută la oscilațiile de temperatură și ale regimului hidrologic. Prin urmare, se reduce capacitatea de autoepurare a apei, ceea ce generează reducerea potențialului Nistrului ca mediu recreativ, afectând calitatea vieții și oportunitățile turistice în zonă.

Ministerul Mediului a anunțat că va actualiza constant comentariile cu referire la evoluția negocierilor grupului de lucru moldo-ucrainean pe Complexul Hidroenergetic Nistrean și la regimul de operare a acestei hidrocentrale. De asemenea, Guvernul urmează să modifice Hotărârea cu privire la acordarea de împuterniciri, care prevede actualizarea grupului de negociatori, ce va face posibilă reluarea rundelor de negociere a Acordului de funcționare a Complexului Hidroenergetic Nistrean. În prealabil, negociatorii din partea Republicii Moldova au propus instalarea unor sisteme de monitorizare cu un plan comun de implementare.

Totodată, Ministerul Mediului reiterează că există o problemă, dar nu un război ecologic. "Nicio speculație sau interpretări eronate nu vor facilita procesul de negocieri cu partea ucraineană. Se știe că statul vecin Ucraina utilizează la fel ca și Moldova resursele fluviului Nistru și un eventual impact al activităților CHN ar afecta mediul și economia ambelor state", a declarat autoritatea de mediu din ţara noastră.

Comisia pentru utilizarea durabilă și protecția bazinului râului Nistru (Comisia Nistru) a fost înființată în baza Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul protecției și dezvoltării durabile a Bazinului hidrografic Nistru, semnat la Roma în 2012 și ratificat de partea ucraineană în 2015.

Foto: Ministerul Mediului

img21009435

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!