ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Aproape 4 000 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în ultima săptămână

12:01 | 08.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 8 dec. /MOLDPRES/. În perioada 29 noiembrie – 05 decembrie, au fost înregistrate 3 824 cazuri de COVID-19, dintre care 1 830 de cazuri în regiunea transnistreană. Datele au fost făcute publice astăzi de Ministerul Sănătății, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, în ultimele zile numărul cazurilor de infectare în rândul copiilor a scăzut cu aproape 3%, de la 511 copii la 496. De asemenea, a fost înregistrată o reducere de aproape 33% a cazurilor înregistrate la femeile gravide.

Conducerea MS anunță că în 25 instituții medico-sanitare din țară sunt organizate secții cu paturi pentru pacienții COVID-19. Iar media numărului de pacienți spitalizați a constituit 1 265 de persoane, cu 18,1% mai puțin față de săptămâna precedentă. La fel, media numărului de pacienți spitalizați cu forme grave în ATI a constituit 147, înregistrând o scădere de peste 14%.

Tot în ultima săptămână, în centrele de vaccinare din țară au fost imunizate 30 959 de persoane, cu circa 32% mai mult față de săptămâna trecută. De asemenea, 8 571 persoane și-au administrat doza booster. Astfel, acoperirea națională cu o doză de ser împotriva COVID-19 constituie aproape 29%.

Foto: MS

img21009436

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!