ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful Direcției Generale Urmărire Penală a CNA a fost reținut

15:36 | 09.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. Șeful Direcției Generale Urmărire Penală a Centrului Național Anticorupție a fost reținut pentru 72 de ore, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Procuraturii Anticorupție, acțiunile de urmărire penală efectuate ieri vizează o cauză penală pornită pe faptul îmbogățirii ilicite, fals în declarații și practicarea ilegală a activității financiare.

Conform sursei citate, pe parcursul zilei de ieri, de către procurorii anticorupție, cu suportul ofițerilor SIS, au fost efectuate șapte percheziții la șeful Direcției Generale Urmărire Penale a Centrului Național Anticorupție și membrii de familie a acestuia. În cadrul perchezițiilor, au fost ridicate calculatoare, telefoane mobile și documente.

Tot ieri au mai fost efectuate acțiuni de urmărire penală și anume cercetarea la fața locului a unor bunuri imobile deținute de figuranți, inclusiv au fost audiați martori. Totodată, au fost recunoscute și audiate în calitate de bănuiți trei persoane.

Pe parcursul zilei de astăzi, șefului Direcției Generale Urmărire Penală a CNA urmează a-i fi înaintată învinuirea și audiat în calitate de învinuit, după care procurorul de caz va decide asupra oportunității aplicării măsurii preventive.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!