ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Macron a propus 'o Europă puternică şi suverană' ca obiectiv al preşedinţiei franceze a Consiliului UE

14:01 | 10.12.2021 Categorie: Externe

Paris, 10 dec. /MOLDPRES/. Şeful statului francez, Emmanuel Macron, a stabilit joi ca obiectiv al viitoarei preşedinţii franceze a Consiliului UE, care va începe la 1 ianuarie, o Europă 'puternică în lume', propunând reformarea spaţiului Schengen pentru o mai bună protejare a frontierelor europene, şi a criteriilor de la Maastricht pentru un nou cadru bugetar, relatează AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Elysée, Macron a afişat ambiţii puternice pentru această preşedinţie, care va coincide cu campania pentru alegerile prezidenţiale din aprilie şi cele legislative din iunie din ţara sa.

'Dacă ar trebui să rezum într-o frază obiectivul acestei preşedinţii, aş spune că trebuie să trecem de la o Europă de cooperare în interiorul frontierelor noastre la o Europă puternică în lume, deplin suverană, liberă în alegerile sale şi stăpână pe destinul său', a declarat Macron în faţa a circa o sută de jurnalişti.

'În faţa tuturor acestor crize care lovesc Europa, sunt mulţi aceia care ar dori să nu se bazeze decât pe naţiune. Aceste naţiuni sunt forţa noastră, mândria noastră, dar unitatea europeană este complementul lor indispensabil', a punctat Macron, care, după alegerea sa în 2017, se prezintă ca lider al proeuropenilor în faţa 'naţionaliştilor' şi 'populiştilor'.

Pentru preşedinţia semestrială a Consiliului UE - a 13-a exercitată de Franţa şi prima după 2008 -, Parisul a ales ca deviză 'Relansare, putere şi apartenenţă', iar ca logo un U şi un E, albastru şi roşu, traversate de o săgeată albă, simbol al 'ambiţiei de a merge înainte', a explicat secretarul de stat pentru afaceri europene, Clément Beaune. 

În cele şase luni de mandat, un efort deosebit va fi dedicat unei reforme a spaţiului Schengen pentru ca UE 'să-şi apere frontierele' în faţa crizelor migratorii care se succed. 

În total sunt prevăzute în jur de 400 de reuniuni, majoritatea în primele trei luni, date fiind alegerile prezidenţiale din Franţa.

Agenda lui Macron va fi încărcată până la Crăciun: vineri îl va primi pe noul cancelar german Olaf Scholz, care va face la Paris prima sa deplasare externă, iar luni va merge în Ungaria, unde se va întâlni cu premierul suveranist Viktor Orban, înaintea summitului UE din 16-17 decembrie.

Foto: mediafax.ro

img21009526

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!