ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Moldovenii cu stagiu îndelungat de muncă vor beneficia de dreptul la pensie anticipată

09:51 | 15.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 15 dec. /MOLDPRES/. Decretul de promulgare și Legea pentru modificarea Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, vor avea dreptul la pensie anticipată persoanele care au stagiul contributiv de cotizare, mai mare cu cinci ani în cazul bărbaților și cu trei ani în cazul femeilor, decât cel prevăzut în lege.

O altă reglementare se referă la revizuirea formulei de indexare a pensiilor. Indexarea se va face o dată pe an, la data de 1 aprilie. De asemenea, este prevăzut și un coeficient de majorare a pensiilor, în valoare de 50% din creșterea economică reală pentru anul precedent, care la fel va fi acordat la data de 1 aprilie, în sumă fixă.

Totodată, va fi revizuită și modalitatea de stabilire a pensiei minime. Cuantumul pensiei minime va fi stabilit anual de către Guvern, valoarea acestuia urmând să fie cel puțin egală cu cea din anul precedent.

Sursă: monitorul.gov.md

img21009636

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!