ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

100 de echipamente de ventilație non-invazivă au fost donate mai multor spitale de către UE și OMS

18:14 | 16.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Spitalele din Republica Moldova vor fi dotate cu 100 de BiPAP-uri, aparate respiratorii indispensabile în tratamentul insuficienței și al afecțiunilor respiratorii. Echipamentul a fost procurat cu suportului financiar al Uniunii Europene și asistenței tehnice a Organizației Mondiale a Sănătății, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Sănătății, echipamentul costă 444.000 de euro și vine să contribuie la consolidarea capacităților naționale de luptă împotriva pandemiei COVID-19. 

BiPAP-urile sunt dispozitive de ventilație non-invazivă, care asigură livrarea oxigenului către pacienți prin intermediul unei măști de față și, prin urmare, elimină necesitatea unei căi respiratorii endotraheale (intubării). BiPAP-urile contribuie la reducerea activității de respirație și îmbunătățirea schimbului de gaze. Aparatul este utilizat în îngrijirea pacienților cu boli respiratorii cronice și celor cu COVID-19. BIPAP-urile vor fi repartizate în spitalele din țară, conform listei de distribuție a Ministerului Sănătății.

Ajutorul face parte din Proiectul Uniunii Europene și OMS „EU4Moldova: pentru un sistem de sănătate durabil", cu perioada de implementare 2021-2024. Proiectul are drept obiectiv general atenuarea impactului pandemiei COVID-19 în Republica Moldova și fortificarea sistemului național de sănătate pe termen lung.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!