ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O comisie specială a Ministerului Sănătății va ancheta corectitudinea administrării vaccinurilor

09:22 | 17.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Ministerul Sănătății a anunțat că a instituit o comisie de anchetă, care se va deplasa și va supune verificării corectitudinea administrării vaccinurilor în instituțiile medico-sanitare și centrele de vaccinare, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, decizia a fost luată după ce a fost prezentat raportul Curții de Conturi privind administrarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19 în perioada mai – august 2021.

“Ministerul Sănătății va reveni în cel mai scurt timp cu informația privind rezultatele anchetei”, se spune în comunicatul emis de instituție.

Ieri, Curtea de Conturi a prezentat un raport în care a constatat abateri în procesul de vaccinare și a precizat că câteva mii de doze de vaccin au fost administrate cu termenul expirat.

img21009723

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!