ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Orașul Ialoveni se va înfrăți cu alte patru localități din România

10:09 | 20.12.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Orașul Ialoveni va semna Acorduri de înfrățire și cooperare cu alte patru localități din România. Deciziile au fost luate la ședința din săptămâna trecută a Consiliului local, transmite MOLDPRES.

Conform deciziei aleşilor din Ialoveni, localitatea se va înfrăţi cu următoarele localități de peste Prut: orașul Bocșa, județul Caraș-Severin; comuna Țițești, județul Argeș; municipiul Vaslui, județul Vaslui; municipiul Iași, județul Iași.

Acordurile vor fi semnate în scopul consolidării și dezvoltării, pe baze reciproc avantajoase, a relațiilor dintre orașul Ialoveni și cele patru localități din România. Primarul de Ialoveni, Sergiu Armașu, este împuternicit să semneze pentru și în numele orașului Ialoveni acordurile respective, conform ialovenionline.md.

Până în prezent, orașul Ialoveni are semnate Acorduri de înfrățire și colaborare cu alte localități din România, cum ar fi: municipiul Toplița, județul Harghita; orașul Filiași, județul Olt; comuna Răducăneni, județul Iași; municipiul Galați, județul Galați; comuna Brebu, județul Prahova; municipiul Moreni, județul Dâmbovița; orașul Ineu, județul Arad; orașul Chișineu Criș, județul Arad; orașul Cugir, județul Alba; municipiul Medgidia, județul Constanţa; comuna Tomeşti, județul Iași; comuna Topraisar, judeţul Constanţa; municipiul Paşcani, județul Iași.

Foto: ialovenionline.md

img21009771

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!